Victorie extrem de preţioasă, scor 3-2 (1-1), pentru FCV Farul în meciul cu Universitatea Craiova, disputat, în cadrul etapei a treia a play-off-ului Superligii la fotbal, pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu. O întâlnire dominată de „marinari” mult mai clar decât o arată tabela, însă din care nu au lipsit emoţiile.
- Publicitate -
Oltenii au deschis rapid scorul, la primul şut pe poartă, în minutul 9, prin Koljic, însă nu s-au bucurat prea mult de avantaj, Louis Munteanu restabilind egalitatea în minutul 17, cu o deviere superbă de lângă Vlădoiu.
Farul a controlat jocul, a forţat Craiova să se apere în preajma propriului careu, iar presiunea a generat alte situaţii clare de a înscrie, inclusiv un penalty apărat însă de I. Popescu în faţa lui Alibec. Experimentatul atacant a fost însă la originea tuturor acţiunilor periculoase de atac, care în final au ajutat Farul să obţină cele trei puncte.
Repriza secundă a început după aceleaşi coordonate, cu un gol marcat, în minutul 48, contrar cursului jocului de Craiova, prin Câmpanu. Grameni, cu un şut perfect la colţul lung de la 18 m, în minutul 54, şi apoi Larie, din lovitură de la 11 m (min. 84), au adus punctele în dreptul formaţiei constănţene.
FCV Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani, Kiki, Boli (min. 78, Sîrbu), Larie, Borza (min. 46, Gustavo), Artean, Nedelcu, Grameni (min. 78, Casap), Alibec, L. Munteanu (min. 78, Sali), Mazilu (min. 46, Mateus).
Etapa viitoare, „marinarii” vor juca, la Bucureşti, cu FCSB.
XXX
Farul Constanţa II a disputat, sâmbătă după-amiază, confruntarea din deplasare cu liderul CS Afumaţi, din etapa a doua a play-off-ului Ligii a III-a, Seria a III-a. Partida s-a încheiat cu succesul la limită al gazdelor, scor 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind înscris de Robert Buduroi, în minutul 89.
Farul II (antrenori Sorin Rădoi, Marius Axinciuc): Muşat, Grosu, Bîrzu, Lazăr, Mituleţu, Iorga, Stancu, Calu, Malama (min. 90, Tronea), Băceanu (min. 84, Pelivan), Tănasă.
În cealaltă partidă din play-off, Gloria Albeşti (antrenor Sică Enache) a trecut la limită, cu scorul de 1-0 (0-0), de Înainte Modelu.
În clasament, CS Afumaţi ocupă primul loc, cu 51 de puncte, urmată de Farul II (34 p) şi Gloria Albeşti (32 p).
Etapa viitoare (vineri, 14 aprilie), este programat derby-ul local Farul II - Gloria Albeşti.