Federaţia Română de Rugby îl acuză, printr-un comunicat de presă, publicat pe site-ul oficial, pe directorul general al CSN Arcul de Triumf, Radu Popa, că batjocoreşte în continuare naţionala de rugby a României prin interzicerea evenimentelor sportive pe acest stadion.
- Publicitate -
FRR respinge totodată acuzele conducerii arenei sportive conform cărora instituţia ar avea datorii neonorate.
„Naţionala de rugby este batjocorită, în continuare, de directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, şi atrasă în jocuri politice. FRR are zero datorii la CSN Arcul de Triumf. Federaţia Română de Rugby respinge acuzele formulate de directorul, fost condamnat penal pentru delapidare, al CSN Arcul de Triumf, cu privire la datorii pentru anumite servicii. Conform legislaţiei din România, Legea nr. 72/2013, facturile se achită la 30 de zile. Conform propriei legislaţii, directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, pretinde ca ele să se achită în avans sau la 3 zile de la emitere. La momentul emiterii acestui comunicat FRR nu are vreo datorie la CSN Arcul de Triumf, ceea ce arată reaua credinţă şi faptul că directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, încearcă, prin orice mijloace, să discrediteze Federaţia şi loveşte, fără scrupule, în echipa naţională. Înţelegem că directorul, fost condamnat penal, este obişnuit să primească sumele în avans sau prin intermediul diverselor firme cu care CSN lucrează, dar FRR va efectua mereu plăţile conform legislaţiei din ţara noastră", precizează federaţia în comunicat.