Fitness / Aur mondial! Salbă de medalii pentru România, la CM de la Santa Susana

de Sorin MIHALACHE Luni, 07 Noiembrie 2022 267
România este noua campioană mondială la Fitness Challenge, performanţă reuşită la competiţia de la Santa Susanna (Spania), informează Federaţia Română de Culturism şi Fitness (FRCF).
„Sportivii noştri au câştigat aurul în finala împotriva Ungariei, doborând şi recordul mondial pentru numărul de repetări, cu 2.321 de puncte. Am confirmat şi de această dată că ne merităm locul în rândul elitei mondiale a acestui sport. Felicitări Elena Novac, Camelia Ştefan, Oana Vasilescu, Mariana Topal, Lilla Kanizsay, Andrei Apetrei şi Cosmin Mărcuţă!”, a transmis preşedintele FRCF, Gabriel Toncean.
Tot la Mondialele de la Santa Susana, România şi-a trecut în palmares alte trei medalii de aur, două de argint şi trei de bronz.
Elena Novac şi Camelia Ştefan au devenit campioane mondiale la categoriile Fitness Challenge Silver Women's Couple şi Fitness Challenge Gold Level Women's Couple, iar Elena Novac şi Cosmin Mărcuţă - campioni mondiali la categoria Fitness Challenge Silver Level Mixed Couple.
Oana Vasilescu şi Lilla Kanizsay sunt noile vicecampioane mondiale la categoria Fitness Challenge Silver Level Women's, iar Camelia Ştefan şi Andrei Apetrei - vicecampioni mondiali la categoria Fitness Challenge Silver Level Mixed Couple.
Oana Vasileascu a mai câştigat medalia de bronz la categoria Fitness Challenge Silver Level individual, Camelia Ştefan s-a clasat pe locul al treilea la categoria Fithenss Challenge Gold Level individual, iar Camelia Ştefan şi Andrei Apetrei au cucerit bronzul la categoria Fitness Challenge Gold Level Mixed Couple.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Culturism şi Fitness 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei