Florin Prunea: „Grupa României la EURO e accesibilă, dar trebuie să fim extrem de atenţi”

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 14 Iunie 2024 87
Fostul internaţional Florin Prunea a declarat că grupa echipei de fotbal a României la EURO 2024 este foarte accesibilă, precizând însă că tricolorii trebuie să fie extrem de atenţi, mai ales la primul meci, cu Ucraina.
„Grupa României este accesibilă, mai bine de atât nu puteam să picăm, cred eu. E accesibilă, însă trebuie să fim extrem de atenţi, pentru că întâlnim Ucraina, care am văzut cu toţii că trebuia să câştige cu Italia. Belgia e clar că nu mai este aceeaşi echipă de acum câţiva ani, dar au câţiva jucători care pot face diferenţa. Şi Slovacia, care este marea surpriză a acestor preliminarii, cred eu. Deci avem şansa noastră”, a declarat Prunea.
Fostul portar al Generaţiei de Aur consideră că experienţa turneelor finale contează, dar a atras atenţia asupra faptului că în privinţa Ucrainei mai importantă este forţa jucătorilor.
„Experienţa contează la acest nivel, la un turneu final, dar, spre exemplu, ucrainenii au şi ei jucători tineri, nu au jucători cu foarte mare experienţă, sunt doi-trei cu experienţă. Nu au nici ei experienţa turneelor finale, dar sunt puternici din punct de vedere fizic. Belgienii au jucători experimentaţi, dar sunt şi mulţi care s-au retras, jucători de valoare. Iar slovacii sunt la acelaşi nivel cu noi, nu ştiu câte experienţă internaţională au”, a adăugat acesta.
Florin Prunea este optimist în ceea ce priveşte calificarea României în optimile de finală ale EURO 2024, cu o victorie şi un egal sau cu o singură victorie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei