Duminică, 07 Iunie 2026

Fostul președinte al clubului Deportivo Alaves, audiat în Dosarul Transferurilor

de Ovidiu ADRIAN Miercuri, 22 Ianuarie 2014 47 < 1 min citire
Fostul președinte al clubului Deportivo Alaves, audiat în Dosarul Transferurilor
Fostul președinte al clubului Deportivo Alaves, Gonzalo Anton San Juan, care a condus gruparea spaniolă în perioada 1999-2004, a fost audiat, miercuri, prin videoconferință, în dosarul transferurilor de la Curtea de Apel București. El a oferit câteva detalii despre transferurile jucătorilor Cosmin Contra (1999) și Bogdan Mara (2001) de la Dinamo la Alaves, precizând totodată că nu-și mai amintește bine cum s-a procedat atunci. "Am fost președinte la Alaves timp de cinci ani, în perioada 1999-2004. Nu-mi amintesc foarte bine cum s-a procedat cu transferul lui Contra de la Dinamo la Alaves, dar cred că cineva l-a remarcat, am intrat în legătură cu impresarul jucătorului, domnul Becali și apoi am perfectat transferul. Același lucru s-a întâmplat și în cazul lui Bogdan Mara. Nu-l cunosc pe domnul Cristian Borcea, singura persoană cu care am discutat a fost domnul Becali", a declarat Gonzalo Anton San Juan, potrivit Mediafax.
Taguri
Articolul anterior Spectacole pentru cei mici la Teatrul pentru copii și tineret
Articolul următor Olimpiada de limba și literatură română se apropie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei