La sediul UEFA de la la Nyon, a avut loc tragerea la sorți pentru primele tururi preliminare ale UEFA Conference League, competiție în care România are trei participante.
- Publicitate -
Echipele românești intră în competiție odată cu al doilea tur preliminar. FCSB va juca cu învingătoarea dintre Saburtalo (Georgia) și Partizani (Albania), în timp ce Universitatea Craiova întâlnește pe Vllaznia (Albania), informează Federaţia Română de Fotbal.
Câștigătoarea Cupei României, Sepsi OSK, care nu a fost cap de serie la tragerea la sorți, va lupta pentru un loc în turul al treilea cu învingătoarea dintre NK Olimpija Ljubljana (Slovenia) și Differdange (Luxemburg).
Meciurile din al doilea tur preliminar UEFA Conference League se joacă pe 21 și 28 iulie.
Reamintim că CFR Cluj, campioana României, va întâlni pe FC Pyunik (Armenia) în primul tur preliminar al UEFA Champions League. Clujenii vor juca primul meci în deplasare, pe 5 sau 6 iulie, urmând ca returul să se dispute în Gruia, o săptămână mai târziu.
Dacă trec de gruparea armeană, clujenii vor întâlni în turul al doilea, pe Diddeleng (Luxemburg) sau KF Tirana (Albania).
Foto: Facebook / FCSB