Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal / Bilete gratuite la partida Dinamo Kiev - Sporting, din UEFA Youth League. Se pot face donaţii pentru Ucraina!

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 06 Aprilie 2022 165 1 min citire
Fotbal / Bilete gratuite la partida Dinamo Kiev - Sporting, din UEFA Youth League. Se pot face donaţii pentru Ucraina!
Joi, 7 aprilie, de la ora 15.00, pe stadionul „Giulești” din Bucureşti, se dispută ultima partidă din optimile de finală a UEFA Youth League la fotbal, competiția continentală dedicată juniorilor sub 19 ani. Partida se joacă în România în contextul războiului din Ucraina, informează Federaţia Română de Fotbal.
Biletele la meciul Dinamo Kiev - Sporting sunt disponibile gratuit online, pe site-ul bilete.frf.ro. Partida este un prilej de donații pentru victimele din Ucraina. Fondurile colectate de la spectatori vor fi direcționate către campania FRF „Pentru fotbal, pentru viață!”.
În cadrul acestei campanii, Federația Română de Fotbal a colaborat cu Ministerul Sportului pentru preluarea a 130 de ucraineni, cazați apoi în facilități ale Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și ale Ministerului Sportului.
Astfel, deși biletele sunt gratuite, fanii fotbalului din România pot alege să doneze în momentul rezervării suma de 10 sau 20 lei ce va fi folosită pentru sprijinirea refugiaților ucraineni pe care FRF i-a ajutat în cadrul campaniei „Pentru fotbal, pentru viață!”.
În ziua jocului, între orele 10.00 - 15.00, biletele vor putea fi ridicate și de la casieria stadionului „Giulești”. Accesul pe stadion se va face doar în baza unui bilet de acces (cu valoare zero) printat sau în format digital.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 
Taguri
Articolul anterior 23 de elevi participă la Concursul ”Cel mai bun sudor”, găzduit de Liceul ”C.A. Rosetti”
Articolul următor Ministerul Dezvoltării susține parteneriatul cu specialiștii din domeniul construcțiilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei