Luni, 9 noiembrie, la Casa Fotbalului din Bucureşti, a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României.
- Publicitate -
Constanţa are două reprezentante în competiţie: FC Viitorul, care va juca cu Dinamo Bucureşti, şi FC Farul, care va înfrunta pe Academica Clinceni.
Celelalte partide din cadrul 16-imilor Cupei României:
Turris Oltul Turnu Măgurele - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Gloria Buzău - FCSB
Huşana Huşi - Universitatea Cluj
Chindia Târgovişte - FC Hermannstadt
CSM Poli Iaşi - CFR Cluj
FC Voluntari - Gaz Metan Mediaş
Ceahlăul Piatra Neamţ - Petrolul Ploieşti
Concordia Chiajna - FC Botoşani
Ripensia Timişoara - Astra Giurgiu
Progresul Spartac - Universitatea Craiova
Viitorul Pandurii Târgu Jiu - FC Argeş
CSC Sânmartin - Dunărea Călăraşi
FC U Craiova - ASU Politehnica Timişoara
Csikszereda Miercurea Ciuc - UTA Arad
Meciurile se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
Meciurile care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru Covid-19 nu se pot reprograma, informează frf.ro.
Partidele din cadrul 16-imilor Cupei României se vor disputa în data de 28 noiembrie, de la ora 13.30, cu excepţia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.