Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal, echipa naţională / Probleme în defensivă! Ionuț Nedelcearu nu va juca în meciul cu Germania

de Sorin MIHALACHE Vineri, 08 Octombrie 2021 172 < 1 min citire
Fotbal, echipa naţională / Probleme în defensivă! Ionuț Nedelcearu nu va juca în meciul cu Germania
Pe o vreme perfectă pentru fotbal, 14 grade Celsius, componenţii naţionalei de fotbal a României au luat contact, joi seară, cu Volksparkstadion din Hamburg, arena unde, în 1983, Dinamo Bucureşti reușea o calificare europeană istorică în fața echipei de club locale, HSV, azi în 2.Bundesliga. Așa cum declarase și la conferința de presă premergătoare, selecţionerul Mirel Rădoi a utilizat sesiunea oficială de antrenament atât pentru ultimele repetiții dedicate strategiilor tactice, cât și pentru definitivarea echipei de start.
Din păcate, din cauza unor ușoare probleme medicale resimțite pe durata cantonamentului, fundaşul Ionuț Nedelcearu nu va fi apt pentru partida de diseară cu Germania, informează Federaţia Română de Fotbal.
Naţionala României întâlneşte, vineri, 8 octombrie, de la ora 21.45, pe Volksparkstadion din Hamburg, reprezentativa Germaniei, într-o partidă contând pentru Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal din 2022.
După jocul cu Germania, pentru tricolori, va urma, pe 11 octombrie, de la ora 21.45, meciul cu reprezentativa Armeniei, pe stadionul „Steaua” din Bucureşti.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 
Taguri
Articolul anterior Premiul Nobel pentru Pace din 2021 a fost câștigat de jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov
Articolul următor COVID-19. Încă o zi cu peste 450 de cazuri noi, în judeţul Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei