Sâmbătă, formația de Liga a II-a FC Farul Constanța are programat meci contra CS Otopeni, contând pentru a doua etapă din retur. Partida va avea loc pe stadionul "Farul", de la ora 11.00, iar "marinarii" anunță că au șanse de victorie.
- Publicitate -
"Așteptăm acest meci de mult și am încredere mare în grupul pe care l-am construit împreună cu președintele și finanțatorul. Rămâne să demonstrăm că am muncit bine în această iarnă. Noi știm asta, am stat zi de zi lângă acest grup, l-am format împreună, am girat pentru el, în special eu și cu președintele clubului și rămâne să demonstrăm că știm ce am făcut. Jucătorii au o stare bună și trebuie să aibă încredere în ei, așa cum am și eu. Sunt convins că putem obține rezultate. Primul este obligatoriu să vină acum", a declarat antrenorul principal FC Farul, Alin Artimon.