Fundașul FC Farul Lucian Dobre este părere că responsabilitatea pentru eșecul de astăzi al echipei sale este în cea mai mare măsură a sa. Dobre a declarat pentru "Cuget Liber" că, din punctul său de vedere, vina pentru golul încasat îi aparține. "Responsabilitatea de apărător mi-o asum; eu sunt responsabil pentrul gol", a spus fundașul Farului.
- Publicitate -
De asemenea, un alt regret pe care acesta îl are în urma partidei de astăzi, se referă la atitudinea sa față de coechipierul său Adrian Pătulea, căruia la finalul meciului i-a reproșat că nu a înscris niciun gol. Fotbalistul spune despre această "ieșire" a sa că este nedemnă de un fotbalist profesionist.