Liga Campionilor la fotbal feminin are programate, în această săptămână, partidele din ultima etapă a fazei grupelor. La aceste jocuri, au fost delegate două brigăzi din țara noastră, informează Federaţia Română de Fotbal.
- Publicitate -
Alina Peșu va arbitra partida FC Zurich - Arsenal din Grupa C, programată miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.45, în Elveția. Din brigadă, mai fac parte conaționalele Alexandra Apostu și Daniela Constantinescu - arbitri asistenți, precum și Rasa Grigone din Lituania - al patrulea oficial.
Iuliana Demetrescu va fi la centru la partida Chelsea - PSG din Grupa A, de joi, 22 decembrie, ora 22.00. „Centralul” din România le va avea alături pe Petruța Iugulescu și Mihaela Țepușă - arbitri asistenți și pe Ana Maria Terteleac - al patrulea oficial.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro