Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal / Juniorii de la Viitorul continuă să impresioneze în Portugalia

de Cristian PAHOMIE Vineri, 06 Aprilie 2012 365 < 1 min citire
Fotbal / Juniorii de la Viitorul continuă să impresioneze în Portugalia
Turneul internațional "Mundialito", competiție ce se desfășoară anual în săptămâna mare a Paștelui catolic, în Portugalia, este cunoscut drept un adevărat campionat mondial pentru echipele de copii și juniori de la marile cluburi. Competiția se desfășoară pe patru categorii de vârstă U12, U10, U8 și U6 și adună la start sute de echipe din întreaga lume. La categoria U10 (jucători născuți după 1 ianuarie 2002) participă în concurs 57 de echipe, printre acestea numărându-se și Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi". Micuții fotbaliști antrenați de Constantin Fălină au avut până acum un parcurs de excepție, reușind să se califice în faza sferturilor de finală ale competiției. Următorul adversar al puștilor de la Academia Hagi va fi formația spaniolă Recreativo de Huelva. În această fază a competiției s-au mai calificat și alte nume mari ale fotbalului mondial, precum FC Barcelona, Everton FC, Betis Sevilla, Vasco da Gama sau Ajax Amsterdam. Sita a cernut dramatic pe parcursul competiției, alte nume celebre care au părăsit prematur celebrul turneu lusitan fiind: FC Porto, Glasgow Rangers, Sporting Lisabona, Benfica Lisabona, FC Sevilla și Granada.
Taguri
Articolul anterior Tânăr sub influența drogurilor prins de polițiști la volan
Articolul următor Minoră de 11 ani lovită de o mașină în Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei