Fotbal, Liga Campionilor / Alexandru Chipciu, gol salvator pentru CFR, în meciul de la Banja Luka

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Iulie 2021 354
Cu mari emoţii, CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Echipa ardeleană a fost învinsă, scor 1-2 (0-0, 0-2), după prelungiri, de Borac Banja Luka, într-un meci disputat pe „Gradski Stadion” din Banja Luka, în manşa secundă a primului tur preliminar.
După o primă repriză controlată de CFR, dar în care tabela a rămas imaculată, gazdele au înscris rapid, după pauză, două goluri, prin Stojan Vranjes (min. 60) şi Panagiotis Moraitis (min. 64), astfel că s-a intrat în prelungiri. Alexandru Chipciu a adus golul calificării, în min. 118, cu un şut superb, care l-a surprins pe bravul portar campioanei Bosniei.
CFR câştigase primul meci cu 3-1 şi a beneficiat de modificarea regulamentului, altfel ar fi fost eliminată din competiţie!
Reamintim că, din acest sezon al cupelor europene, nu mai este valabilă regula golurilor marcate în deplasare, în caz de egalitate la general după două partide urmând să se joace prelungiri, iar în caz că egalitatea persistă, să se execute lovituri de departajare.
CFR o va înfrunta în turul al doilea preliminar pe Lincoln Red Imps (Gibraltar), care a trecut de Fola Esch (Luxemburg), după 2-2 în primul meci şi 5-0 pe teren propriu. CFR va juca în deplasare prima manşă, pe 20/21 iulie, iar revanşa e programată la Cluj, pe 27/28 iulie.
Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj Napoca 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei