Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal: Mainz i-a reziliat contractul lui El Ghazi după mesajele sale despre conflictul Israel-Hamas

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 04 Noiembrie 2023 553 1 min citire
Fotbal: Mainz i-a reziliat contractul lui El Ghazi după mesajele sale despre conflictul Israel-Hamas
Clubul german Mainz a anunţat că a reziliat contractul fotbalistului său Anwar El Ghazi, după deschiderea unei anchete judiciare pentru "tulburarea ordinii publice" cu privire la mesajele sale privind conflictul Israel-Hamas, informează AFP.
Într-un mesaj postat pe X (ex-Twitter), clubul de primă divizie a indicat că a "încetat cu efect imediat relaţia contractuală care îl lega de Anwar El Ghazi", reacţionând "la declaraţiile şi postările internaţionalului olandez pe reţelele de socializare".
Cu câteva ore mai devreme, parchetul din oraşul Koblenz a anunţat că a deschis o anchetă cu privire la aceste mesaje.
Justiţia germană îl suspectează pe Anwar El Ghazi de "tulburarea ordinii publice prin aprobarea unor infracţiuni legate de discursul instigator la ură", a explicat parchetul pentru agenţia germană de presă sportivă SID, o subsidiară a AFP, confirmând o informaţie a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Într-un mesaj pe contul său de Instagram din 17 octombrie, Anwar El Ghazi şi-a exprimat susţinerea pentru palestinieni, încheind mesajul său cu formula "De la râu până la mare, Palestina va fi liberă". Acest slogan este văzut de unii ca un apel la distrugerea Israelului, iar de alţii ca un apel pentru egalitatea în drepturi între palestinieni şi israelieni.
El a fost suspendat de Mainz, care s-a arătat gata să-l reintegreze, asigurând că jucătorul, în timpul mai multor discuţii cu conducerea clubului, "s-a distanţat de mesajul său publicat pe contul său de Instagram (pe 17 octombrie), pe care el însuşi l-a şters câteva minute mai târziu".
Taguri
Articolul anterior Mesaje RoAlert la Constanţa! Copaci doborâți de vijelie, căzuți pe carosabil
Articolul următor Constanța. Nava SAR ARES, din nou în misiune de salvare pe mare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei