Echipa Manchester City a învins fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 4-0, formaţia Newcastle United, într-o partidă din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Angliei, disputată duminică.
- Publicitate -
Golurile au fost marcate de Ruben Dias (5), Joao Cancelo (27), Riyad Mahrez (64) şi Raheem Sterling (86).
"Cetăţenii", în mare formă în acest final de an, veneau după un succes şi mai categoric obţinut marţi împotriva formaţiei Leeds United (scor 7-0), în runda a 17-a a sezonului.
Potrivt Agerpres Echipa lui Pep Guardiola şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, distanţându-se la patru puncte de Liverpool, care va juca duminică, în deplasare, cu Tottenham Hotspur.
Chelsea Londra, ocupanta locului al treilea, se află acum la şase puncte de Manchester City, după ce a fost ţinută în şah pe terenul lui Wolverhampton (scor 0-0).