În urma testării Covid-19 efectuate, ieri, în cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, toți componenţii echipei naţionale de fotbal a României au rezultate negative.
- Publicitate -
Un membru al staff-ului auxiliar, cu rezultat negativ joia trecută, 1 octombrie, și rezultate negative la testările anterioare, a primit rezultat pozitiv la testul de ieri. Este asimptompatic, a intrat imediat în izolare și a ieșit din programul lotului de la momentul primirii rezultatului, informează frr.ro.
În cantonamentul de la Mogoșoaia, măsurile de distanțare au fost respectate inclusiv la masă, iar fiecare membru al delegației a stat singur în cameră. Membrul staff-ului va fi retestat în cursul zilei de astăzi, pentru a evita situația unui caz fals pozitiv.
XXX
Lotul României pleacă în formulă completă spre Islanda astăzi, decolarea fiind programată la ora 17:00.
Tricolorii vor susţine o campania fără precedent, cu trei meciuri în doar două săptămâni:
Islanda - România (8 octombrie - semifinală baraj Euro)
Norvegia - România (11 octombrie - Liga Națiunilor)
România - Austria (14 octombrie - Liga Națiunilor)
Toate cele trei partide vor fi transmise în direct pe PRO TV și Radio România Actualități.