Arbitrul român Ovidiu Hațegan a fost delegat de UEFA să conducă la centru partida Atletico Madrid - Manchester United, din optimile Ligii Campionilor. Partida, manșa tur a disputei, este programată miercuri, 23 februarie, de la ora 22.00, la Madrid, informează Federaţia Română de Fotbal.
- Publicitate -
Ovidiu Hațegan va fi ajutat de asistenții Mircea Grigoriu și Sebastian Gheorghe, în timp ce al patrulea oficial va fi Radu Petrescu.
În camera VAR, se vor afla doi italieni, Massimiliano Irrati și Marco Guida.
Va fi a șasea partidă din actuala ediție a Ligii Campionilor cu Ovidiu Hațegan la centru, precedentele fiind Inter - Șahtior 2-0, Atletico Madrid - FC Porto 0-0, Benfica - Bayern 0-4, Dinamo Kiev - Barcelona 0-1, Bayern - Barcelona 3-0.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro / UEFA