Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal / Staff-urile echipelor naționale au urmărit jucătorii români în cantonamente și la meciuri

de Sorin MIHALACHE Marţi, 17 Ianuarie 2023 179 1 min citire
Fotbal / Staff-urile echipelor naționale au urmărit jucătorii români în cantonamente și la meciuri
Antrenorii echipei naţionale de fotbal, precum și cei ai reprezentativelor U21 și U20 ale României au realizat un adevărat tur de forță pentru a urmări la lucru, în acest început de an, cât mai mulți tricolori atât la antrenamente, cât și la meciuri oficiale sau amicale.
Selecționerul Edward Iordănescu s-a deplasat în cantonamentul campioanei CFR Cluj din Spania, la Oliva Nova, unde i-a monitorizat pe jucătorii de națională la ședințe de pregătire și în partide de verificare. A urmat deplasarea în Italia, la Genoa, pentru discuții cu George Pușcaș și Radu Drăgușin, informează Federaţia Română de Fotbal.
Tot în Italia, după nouă zile petrecute în Antalya, s-a aflat și antrenorul secund Ionel Gane, pentru a-i urmări pe jucătorii Pisei, Marius Marin, Olimpiu Moruțan și Adrian Rus, dar și pe Răzvan Marin, la partida Empoli - Sampdoria.
De asemenea, în Italia, analistul video Michele Iannucci a urmărit mai multe partide în care au evoluat stranierii tricolori.
Ceilalți membri ai staff-ului, Florin Constantinovici, Alexandru Radu și Leontin Toader, s-au deplasat în Antalya, pentru a-i monitoriza pe fotbaliștii naționalei aflați acolo în cantonament cu echipele de club. Florin Constantinovici l-a vizitat apoi și pe Denis Drăguș în Belgia, în timp ce Leontin Toader a urmărit pregătirea liderului din România, Farul Constanța, care a rămas în țară.
Selecționerul U21, Emil Săndoi, împreună cu staff-ul său, precum și antrenorul U20, Daniel Pancu, au stat și ei cu ochii pe tinerii tricolori aflați în perioada de pregătire în Turcia.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro / Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj Napoca 
Taguri
Articolul anterior Zona Balada a rămas fără apă potabilă
Articolul următor Descoperire importantă pentru ştiinţă, într-o rezervaţie naturală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei