Duminică, 07 Iunie 2026

Fotbal / Suporterii tricolorilor au șansa de a fi în sală la tragerea la sorți a EURO U21, la Ateneul Român

de Sorin MIHALACHE Marţi, 11 Octombrie 2022 166 1 min citire
Fotbal / Suporterii tricolorilor au șansa de a fi în sală la tragerea la sorți a EURO U21, la Ateneul Român
Tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European Under 21 2023 va avea loc, în data 18 octombrie, de la ora 19.00, la Ateneul Român în București.
La ultimele două ediții ale turneului final, România U21 a câștigat respectul tuturor, luptând de la egal la egal cu cei mai puternici adversari. În 2019, în Italia, naționala lui Mirel Rădoi a ajuns în semifinalele competiției, iar în 2021, echipa pregătită de Adi Mutu a fost la un pas de a se califica dintr-o grupă infernală, din care a plecat neînvinsă de Germania și Olanda, învingând țara gazdă, Ungaria.
Aceste performanțe au trimis echipa națională a României în urna a doua la tragerea a sorți, unde cele 16 echipe reprezentative sunt împărțite în patru urne valorice.
Urna 1: Spania, Portugalia, Germania, Franța
Urna 2: Anglia, Italia, Țările de Jos, România
Urna 3: Croația, Elveția, Belgia, Cehia
Urna 4: Ucraina, Norvegia, Israel, Georgia
Suporterii care se înscriu pe site-ul turneului, în perioada 3-18 octombrie (până la ora 17.00), adică până la tragerea la sorți a turneului final, vor putea achiziționa bilete la meciurile EURO U21 2023 în avans, putând astfel să obțină cele mai bune locuri la cele mai tari meciuri la maxim 45 lei/bilet.
În plus, cei ce se înscriu până la data de 12 octombrie (inclusiv) vor avea o șansă de a fi între cei 11 suporteri care se vor afla chiar la tragerea la sorți a turneului final de la Ateneul Român, informează Federaţia Română de Fotbal.
Cei 11 suporteri norocoși vor fi aleși printr-o tragere la sorți pe 13 octombrie.
Celor 11 li se vor alătura încă patru suporteri ai României, câștigători ai concursului din aplicația FAN ARENA.
Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 
Taguri
Articolul anterior Val de cutremure în România, în ultimele zile
Articolul următor S-a dublat numărul de cazuri noi de Covid! Ce spune Ministerul Sănătăţii despre îmbolnăvirile din ultimele 24 de ore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei