Selecționata masculină de fotbal U16 a României a pierdut meciul disputat cu formația Serbiei, scor 1-2, în cadrul turneului internațional "Star Way", ce se desfășoară în Rusia, informează Federația Română de Fotbal. Antrenorul Adrian Boingiu a folosit aceeași formulă de start ca și în meciul cu Rusia, când juniorii români au câștigat. În componența lotului se află și cinci fotbaliști de la Academia Hagi: Radu Boboc, Robert Neciu, Mihai Ene, Alexandru Mățan și Rareș Murariu.
- Publicitate -