Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Marșul Pedalelor", ediția a doua Fraților, haideți să redescoperim bucuria plimbării pe două roți!

de Sorin MIHALACHE Marţi, 19 Octombrie 2010 1410 1 min citire
Destul de puțini constănțeni, aproximativ 100, au luat parte la cea de-a doua ediție a "Marșului Pedalelor", acțiune organizată, zilele trecute, de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în parteneriat cu CS de Ciclism Bilal 2000, Serviciul Poliției Rutiere, Jandarmeria Constanța, Asociația Greenrevolution și administrația locală.
"Cei care au venit să pedaleze în caravana noastră nu au avut ce regreta. Din contră. Timp de o oră și jumătate, am parcurs 20 de kilometri, de la Sala Sporturilor până la ultimul sens giratoriu din Mamaia și retur. Pe biciclete, au urcat copii, adulți, vârstnici. Impresionant a fost gestul a patru membri ai Asociației Persoanelor cu Handicap, care au venit cu cărucioarele lor și s-au alăturat caravanei. Pot spune că a fost un exercițiu benefic sănătății, un moment de bună-dispoziție, o alternativă de petrecere a timpului liber", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihai Orzan, consilier Sport în cadrul DJST Constanța.
Fostul campion național și balcanic de atletism a precizat că asemenea acțiuni vor continua toamna aceasta.
"La cererea iubitorilor de sport, de mișcare, vom mai organiza și alte marșuri pe două roți. Dacă vremea ne va permite - și am înțeles că lunile octombrie și noiembrie nu vor fi afectate de friguri mari -, caravana se va pune din nou în mișcare, sperăm cu mai mulți participanți la start. Cu siguranță, una dintre curse se va intitula Solidaritate pentru orașul nostru", a explicat Mihai Orzan.
Taguri
Articolul anterior "Oare când va avea administrația locală ochi și pentru noi?"
Articolul următor "Ne-am săturat de elevi semi-analfabeți cu diplome de facultate"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei