Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Gabriela Ruse, învinsă de Tamara Korpatsch în finala turneului Transylvania Open

de Mircea GHIȚĂ Luni, 23 Octombrie 2023 274 1 min citire
Gabriela Ruse, învinsă de Tamara Korpatsch în finala turneului Transylvania Open
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă de germanca Tamara Korpatsch cu scorul de 6-3, 6-4 în finala turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari.
Ruse (25 ani, 188 WTA), care a beneficiat de un wild card, s-a înclinat după o oră şi 52 de minute.
Românca a început foarte bine meciul şi a condus cu 3-0, dar apoi a acuzat probleme la piciorul stâng şi a pierdut şase ghemuri consecutive şi setul (3-6). Debutul actului secund a fost echilibrat (1-1, 2-2), dar Korpatsch (28 ani, 105 WTA) s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-4.
Dacă pentru Korpatsch, a cărei cea mai bună clasare din carieră este locul 74 (ocupat în noiembrie 2022), aceasta a fost prima finală WTA la simplu, Ruse a jucat a treia finală WTA, după cele două consecutive din 2021, cu titlu câştigat la Hamburg şi înfrângere în ultimul act la Palermo.
Ruse a câştigat ambele dueluri anterioare cu Korpatsch (28 ani, 105 WTA), în 2018 în optimi la Montreux (Elveţia), cu 3-6, 6-1, 6-3, şi în 2020 în sferturi la Praga, cu 7-6 (7/5), 0-6, 6-4.
Gabriela Ruse, la cel mai bun rezultat al său din acest an, s-a ales cu un cec de 20.226 de dolari şi 180 de puncte WTA. Korpatsch a fost premiată cu 34.228 dolari şi 280 de puncte WTA.
Taguri
Articolul anterior FCSB, ţinută în şah de FC Voluntari, 0-0, în Superligă
Articolul următor George Simion, avertisment pentru Rareş Bogdan: „Va avea nevoie de un bodyguard”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei