Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că va propune federației un proiect conform căruia galeriile să nu mai însoțească echipele la partidele din deplasare, începând din returul acestei ediții de campionat, și a precizat că președintele FRF, Mircea Sandu, este de acord cu o asemenea măsură.
- Publicitate -
"Voi face o propunere Federației Române de Fotbal, prin care galeriile organizate să nu mai însoțească echipele în deplasare. Am discutat cu Mircea Sandu și mi-a spus să fac această propunere, iar imediat după terminarea turului de campionat, o să se întrunească în ședință Comitetul Executiv, iar din retur, să nu se mai meargă cu galeriile în deplasări. Prin această decizie, s-ar evita foarte multe incidente care au loc pe stadioane și nu numai", a declarat, ieri, Dumitru Dragomir.
Oficialul LPF a menționat că decizia de interzicere a deplasării galeriilor va fi menținută cel puțin doi ani.
"Măcar doi ani de zile să se interzică acest lucru. Indiferent de meci, doi ani să nu mai avem galerii în deplasare. Propunerea este pe linie sportivă și vine din partea LPF către FRF, pentru ca în Comitetul Executiv să se poată lua această măsură", a explicat Dragomir.
Șeful Ligii este de părere că incidentele produse duminică seară, la derby-ul Rapid - Steaua (0-0) reprezintă picătura care a umplut paharul.
Cel mai probabil, proiectul va deveni realitate, dar această decizie nu va afecta clubul FC Farul, pentru că, în ultimul timp, foarte puțini suporteri i-au mai însoțit pe "rechini" în deplasări.