Atacantul de la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" Cristian Gavra a înscris un gol în victoria cu 2-0 pe care echipa națională de juniori Under-17 a României a obținut-o, la Buftea, în meciul amical cu selecționata regiunii Lazio. Gavra a fost titular, la fel ca alți trei jucători de la Academie, Buzbuchi (portar), Nazâru (fundaș central) și Berti Nicola (extremă dreapta).
- Publicitate -
Celălalt marcator al tricolorilor a fost Rareș Cucui, iar selecționerul Ovidiu Stângă a început meciul cu: Buzbuchi - Nica, Nazâru, Cucui, Vătăjelu - R. Stănescu, Manole, Al. Neagu - Berti Nicola, Gavra, Negruț.
România a câștigat (cu 6-2) și al doilea meci dintre cele două formații, însă cei patru constănțeni nu au mai fost folosiți, tehnicienii reprezentativei României utilizând o formulă de echipă total schimbată față de prima confruntare.