Vineri, 05 Iunie 2026

Gazonul de pe Național Arena trebuie schimbat

de Cuget Liber Luni, 05 Septembrie 2011 517 1 min citire
Gazonul de pe Național Arena trebuie schimbat
După un singur antrenament al echipei naționale a României, gazonul de pe Arena Națională s-a deteriorat.
Tricolorii au efectuat primul antrenament pe noul stadion săptămâna trecută, înaintea meciului cu Luxemburg.
Montat mai târziu cu câteva săptămâni decât termenul stabilit inițial, gazonul nu s-a închegat suficient de bine și a devenit impracticabil. După meciul de mâine seară cu Franța, gazonul va fi schimbat.
Victor Piturca s-a declarat deja dezamăgit de acest lucru, însă mai ingrijorați sunt patronii cluburilor care vor juca în urmatoarea perioada pe noul stadion. Practic, fiecare alunecare sau atingere mai dură a gazonului în momentul șutului atrage de la sine o rupere a unei porțiuni de gazon, care trebuie apoi montată manual de jucători.
În luna septembrie, pe "Național Arena" sunt programate șase partide, printre care se numără și meciul cu Franța, din preliminariile Campionatului European.â
"Schimbarea gazonului costă aproximativ 120.000 de euro, ceea ce înseamnă câte 40.000 de euro pentru fiecare dintre echipele care joacă acolo, adică Steaua, Rapid și Oțelul", a declarat Gigi Becali.
Cu toate acestea, schimbarea gazonului nu reprezintă o soluție pe termen lung, deoarece se pare că problema ține de construcție și nu de gazon, "aceeași problemă a fost și la Frankfurt, iar gazonul trebuie schimbat o dată la trei sau patru meciuri", a menționat președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, după cum informează sportromanesc.ro.
Taguri
Articolul anterior Primarul din Poarta Albă inaugurează o nouă grădiniță în comună
Articolul următor Se fac înscrierile pentru concursul "Viața de pompier", dedicat Zilei Naționale a Pompierilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei