Duminică, 07 Iunie 2026

Georgios Georgiadis: „Daniel Crista a fost primul sub linie pentru calificarea la JO 2024”

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 16 Aprilie 2024 282 1 min citire
Georgios Georgiadis: „Daniel Crista a fost primul sub linie pentru calificarea la JO 2024”
Daniel Crista, care a participat în weekend la a treia etapă a Cupei Mondiale de ciclism pe velodrom, ultimul criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2024, a ocupat locul 22 în proba olimpică omnium, dar nu a strâns suficiente puncte pentru biletul olimpic, fiind primul sub linie, a declarat Georgios Georgiadis, antrenorul lotului olimpic de ciclism pe pistă.
În Canada, la Milton, a avut loc ultima etapă de Cupă Mondială din acest an pentru calificarea olimpică, după cele din Australia şi Hong Kong.
„Se iau în calcul cele mai bune două rezultate din cele trei concursuri de Cupă Mondială şi cel de la Europenele desfăşurate în ianuarie în Olanda. La velodrom, în proba de omnium se califică numai 22 de sportivi. Dar primele zece locuri sunt ocupate de ţările cu echipe pe primele zece locuri din lume în cursa de urmărire 4.000 m. Următoarele cinci locuri sunt pentru ţările cu cele mai bune cinci echipe la madison, dar să nu fie din aceeaşi ţară ca la urmărire. Şi au mai rămas şapte locuri la individual. Dacă există un campion continental, a cărui ţară nu
s-a calificat nici la urmărire şi nici la madison, aşa cum a fost acum cu campionul Africii, din Africa de Sud, el a mai luat un loc şi au mai rămas şase. După calculele mele, Crista este pe locul şapte, adică este primul necalificat”, a spus Georgiadis.
Antrenorul lotului olimpic de pistă a explicat că Daniel Crista trebuie să se claseze cu două locuri înaintea kazahului Ramis Dinmuhametov, clasat pe locul patru la Campionatele Asiei. Kazahul a fost mai puternic însă şi s-a clasat pe locul 18, iar Crista pe 22. 
Taguri
Articolul anterior Drogurile în rândul minorilor. Ce teste se pot face și cum prevenim consumul
Articolul următor Elevii ovidieni au descoperit cultura germană, alături de elevii din Hamburg

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei