Doi dintre cei mai mari fotbaliști români ai tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, au participat, în Germania, la Hamburg, la un meci caritabil.
- Publicitate -
Față în față s-au aflat "Prietenii lui Ronaldo și Zidane" și vedete ale echipei Hamburger SV. A fost un meci extrem de spectaculos, cu foarte multe goluri, pe măsura valorii numelor mari care s-au aflat pe teren. Din echipa "Prietenii lui Ronaldo și Zidane", care s-au impus în cele din urmă cu scorul de 5-4, au mai făcut parte Barthez, Canavarro, Karembeu, Makélélé, Michel Salgado, Pires, Luis Figo, Capdevila sau Drogba. De asemenea, este suficient să-i amintim, pe de o parte, pe antrenorii Marcello Lippi și Bora Milutinovici, iar pe de altă parte, pe arbitrul Pierluigi Collina, pentru a înțelege ce impact a avut această partidă caritabilă asupra iubitorilor sportului rege.