Selecționerul echipei naționale de handbal feminin, Gheorghe Tadici, și-a propus formarea unui nucleu de 12-14 jucătoare tinere în jurul căruia să reconstruiască un lot competitiv pentru Campionatul Mondial din 2015.
- Publicitate -
"Ideea este de a întineri și de a găsi o formulă de 18-20, maxim 21 de jucătoare care să intre în pregătire pentru competițiile de anul viitor și peste doi ani, când vine ora adevărului, la Campionatul Mondial din 2015. Când n-am vrea să ne întâlnim cu situația care s-a întâmplat în 2011, să constatăm că avem o echipă foarte îmbătrânită, foarte experimentată, dar uzată și să începem să ne scuzăm acolo că echipa e îmbătrânită. Încercăm să găsim un nucleu de 12-14 jucătoare care să devină competitive pentru perioada următoare", a precizat, ieri, într-o conferință de presă, selecționerul român.
Tadici a adăugat că un astfel de nucleu se poate forma doar în cadrul unor competiții puternice, așa cum va fi și ediția din acest an Trofeului Carpați, la care au fost invitate echipe precum Spania și Germania.
Pentru Trofeul Carpați, Tadici a convocat 30 de jucătoare, însă niciuna de la Oltchim Râmnicu Vâlcea. El a explicat lipsa jucătoarelor vâlcence prin angrenarea acestora în competițiile europene, dar și accidentarea unor handbaliste ce ar fi putut fi convocate, precum Paula Ungureanu, Iulia Curea, Adriana Nechita sau Oana Manea.