Ghinion la tragerea la sorţi! Adversare redutabile pentru românce, în primul tur la Wimbledon

de Sorin MIHALACHE Vineri, 28 Iunie 2024 135
Jucătoarele românce de tenis nu sunt în graţiile Zeiţei Fortuna. Ele vor avea adversare dificile în primul tur al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, 28 iunie.
Gabriela Ruse (26 ani, 152 WTA), venită din calificări, o va întâlni pe kazaha Elena Rîbakina (25 ani, 4 WTA), campioana din 2022. Rîbakina a câştigat singurul lor duel, în 2022, la Miami, în turul secund, cu 6-4, 7-5.
Jaqueline Cristian (26 ani, 62 WTA) o va înfrunta pe canadienca de origine română Bianca Andreescu (24 ani, 165 WTA), singura lor confruntare, din 2018, încheindu-se cu victoria Biancăi, scor 6-3, 6-3, la Playford (Australia), în primul tur.
Ajunsă în premieră pe tabloul principal de simplu al unui turneu de Grand Slam, după ce a trecut cu brio prin sesiunea de calificări, Anca Alexia Todoni (19 ani, 141 WTA) îi va da replica italiencei Elisabetta Cocciaretto (23 ani, 41 WTA), în timp ce Irina Begu (33 ani, 127 WTA) o va avea drept adversară pe chinezoaica Lin Zhu (30 ani, 60 WTA). Begu s-a impus în singura lor confruntare de până acum, în 2019, la Roland Garros, în primul tur, cu 6-1, 6-1.
Ana Bogdan (31 ani, 50 WTA) o va întâlni pe Cristina Bucşa (26 ani, 63 WTA), jucătoare născută la Chişinău (Republica Moldova), dar care reprezintă Spania.
Sorana Cîrstea (34 ani, 29 WTA), cap de serie numărul 29, va avea cea mai accesibilă adversară, britanica Sonay Kartal (22 ani, 295 WTA), venită din calificări, iar britanica de origine română Emma Răducanu (21 ani, 168 WTA), beneficiara unui wild card, va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova (29 ani, 22 WTA), cap de serie numărul 22.
Campioana en titre, cehoaica Marketa Vondrousova, va debuta contra jucătoarei spaniole Jessica Bouzas Maneiro (83 WTA), poloneza Iga Swiatek, liderul mondial la zi, care are cel mai bun rezultat pe iarba de la All England Club un sfert de finală în 2023, va juca în primul tur contra americancei Sofia Kenin, numărul doi mondial, Coco Gauff, o va înfrunta pe Caroline Dolehide, într-un duel american în primul tur la Wimbledon, iar belarusa Arina Sabalenka, a treia jucătoare a lumii, va avea parte de un debut (teoretic) fără emoţii, contra americancei Emina Bektas (106 WTA). 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei