l După ce au câștigat medaliile de bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing, componentele lotului feminin de gimnastică al României se află, în aceste zile, în vacanță pe litoral.
- Publicitate -
Conform informațiilor furnizate de Elena Frîncu, directorul executiv al DSJ Constanța, astăzi, gimnastele vor avea parte de un program special. Astfel, de la ora 10, Sandra Izbașa și compania sunt invitate la "Casa de la mare", apoi vor petrece ore de neuitat într-un complex de distracții nautice din Mamaia, unde antrenorul Nicolae Forminte va fi pus la grea încercare. Masa de prânz va fi servită la terasa "La Pizza", din incinta parcului de distracție, împreună cu Gheorghe Slabu, președintele CS Tomis.
Aseară, la Hotel Sport, era așteptată să ajungă și Alina Dumitru, campioana olimpică la judo, la JO de la Beijing.
l Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanța (antrenor, Stelio De Rocco) susține, astăzi, de la ora 16, la Sala Sporturilor, prima partidă din cadrul "dublei" amicale cu VCM Constam Buzău. Revanșa este programată pentru sâmbătă, de la ora 10, în aceeași locație.
Startul ediției 2008 / 2009 a Diviziei A1 se va da pe 27 septembrie.
l Comisia de arbitri din cadrul FRH a decis ca partida dintre echipele CSM Medgidia și HCM Constanța, contând pentru etapa întâi a Ligii Naționale de handbal masculin, să fie arbitrată de brigada Marius Barcan / Ștefan Ciurea (Craiova). Meciul se va juca sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 11, în Sala "Iftimie Ilisei" din Medgidia.