Grigoraș, mulțumit de victoria Pandurilor, dar nemulțumit de joc

de Marian BOCAI Luni, 18 Octombrie 2010 232
Noul antrenor principal al Pandurilor Tg. Jiu, constănțeanul Petre Grigoraș, a debutat cu dreptul la echipa gorjeană (1-0, sâmbătă, cu Sportul Studențesc). Grig s-a declarat mulțumit de rezultat, nu însă și de evoluția elevilor săi. "Presiunea rezultatului ne-a apăsat, astfel că jocul Pandurilor nu a fost unul strălucit. Importante sunt însă cele trei puncte, iar victoria noastră e meritată, ținând cont că am avut ocazii mai multe decât Sportul. Sper ca acest rezultat pozitiv să-i fi descătușat pe jucători", a spus Petre Grigoraș. La Pandurii, foștii fariști Băcilă și Voiculeț au fost titulari la mijlocul terenului, Băcilă centrând impecabil la unicul gol al meciului. Oaspeții au avut și ei în teren jucători care au evoluat în trecut la Farul, Farmache, Maxim și M. Nae.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei