Atacantul Mihai Guriță a primit acceptul Farului de a se antrena cu echipa, dar revenirea sa printre "rechini" încă nu este rezolvată, a declarat, pentru
- Publicitate -
"Cuget Liber", Gheorghe Bosînceanu, președintele consiliului director al clubului constănțean.
După ce s-a transferat de la Farul la Steaua, Gurigol a fost împrumutat la Gloria Buzău, echipă de care s-a despărțit, acum câteva zile. În urma acestei situații, fostul golgeter al "rechinilor" dorește să se întoarcă la Farul, iar vineri a discutat în acest sens cu oficialii constănțeni.
"Situația lui Mihai încă nu s-a rezolvat. Este adevărat, i-am permis să se antreneze la club, dar nu avem ce să discutăm pe contract până ce nu își rezolvă problemele contractuale de la ultimele două echipe. După ce se pun la punct aceste aspecte, mai vedem", ne-a declarat Gheorghe Bosînceanu.
Președintele Farului admite că Mihai nu este un jucător care să creeze probleme uriașe. Însă, atât Gheorghe Bosînceanu, cât și antrenorul principal Constantin Gache au vrut, în urma discuțiilor, să-i facă limpezi jucătorului anumite lucruri. "La Farul, trebuie să aibă un comportament de nou născut. Să bea iaurt, să fumeze mentosane, iar gurița să nu i se audă. Să vorbească doar pe gazon, unde să fie mai tare ca adversarii. Dacă îl voi mai vedea cu berea în mână, nu vom mai sta față în fața la Farul ca patron și jucător", a spus Gheorghe Bosînceanu.
Mihai Guriță va începe din această dimineață antrenamentele alături de Farul.
Cu Pașcovici, pus pe lista de transferări de UTA, dar care și el și-a manifestat intenția de a reveni la Farul, Gheorghe Bosînceanu ne-a declarat că e "o problemă mai delicată". Farul are doi fundași stânga, patru fundași centrali, așa că e complicat să mai fie adus și un al șaptelea pe aceste posturi, Pașcovici, "care, oricum, nici nu știu dacă mai e aici".
În privința sosirii unor alți jucători străini la Farul, președintele consiliului director al clubului ne-a spus: "Pentru acum, ne-ar cam ajunge ce am adus. Să lăsăm și pentru la iarnă".