Ceremonia de închidere
a Jocurilor Olimpice Paris 2024 va avea loc duminică, 11 august, pe Stade de
France, între orele 22:00 și 00:15, anunță ANS. Aceasta va celebra finalul
celor 17 zile de competiție istorică din capitala Franței.
Evenimentul va combina
atmosfera de sărbătoare cu solemnitatea transferului oficial al Jocurilor
Olimpice Paris 2024 către următoarea gazdă, Los Angeles 2028. Va fi mai scurtă
comparativ cu cea de deschidere, dar va fi condusă de același director artistic,
Thomas Jolly.
Cu această ocazie,
Stade de France va fi transformat într-o sală de concerte gigantică. O parte a
spectacolului se va desfășura în aer, în timp ce decorurile gigantice,
costumele și efectele de iluminare spectaculoase vor duce spectatorii într-o
călătorie în timp, atât în trecut, cât și în viitor.
Halterofila Mihaela
Cambei, în vârstă de 21 de ani, a fost desemnată purtătorul de drapel al Team
Romania la Ceremonia de Închidere, a anunţat COSR. Mihaela Cambei a câştigat
medalia de argint la haltere, categoria 49 de kg.
La ceremonia de
deschidere, portdrapelul delegaţiei României au fost soţii Ionela şi Marius
Cozmiuc.