Handbal / Cristina Neagu a fost aleasă în Comisia sportivilor din cadrul IHF

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 105
Jucătoarea română de handbal Cristina Neagu, în vârstă de 28 de ani, componenta naționalei României, a fost aleasă membru în Comisia sportivilor din cadrul Federației Internaționale de Handbal (IHF), a anunțat, vineri, site-ul ihf.info.

Este pentru prima dată în carieră când Cristina Neagu face parte din structurile IHF. Pe durata Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, 336 de jucători/e care au participat la eventimentul sportiv din Brazilia au putut vota pentru componența Comisiei sportivilor din cadrul IHF. 94,6% dintre participanții la JO de la Rio au votat. Pe 11 noiembrie 2016, Consiliul IHF a confirmat rezultatele alegerilor în cadrul întrunirii din Herzogenaurach, Germania. Vineri, 2 decembrie, rezultatele au fost publicate. Comisia electorală a fost formată din Jean Brihault, Mansourou Aremou, Bader Al-Theyab și încă doi membrii din staff-ul IHF.
Componența comisiei sportivilor din cadrul Federației Internaționale de Handbal (IHF):
Președinte: Gro Hammerseng-Edin, 178 de voturi
Membri: Diego Simonet (159 de voturi), Mouna Chebbah (129 de voturi), Cristina Neagu (125 de voturi) și Igor Vori (114 voturi).
Toți membrii sunt handbaliști/e în activitate cu cel puțin două participări la Campionate Mondiale de seniori și au vârsta de cel puțin 20 de ani, transmite prosport.ro.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei