Echipa de handbal masculin CS Medgidia continuă parcursul în play-off-ul Diviziei A, pregătindu-se pentru un nou meci important pe teren propriu. Formația dobrogeană va juca sâmbătă, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, împotriva echipei CSM Odorheiu Secuiesc.
- Publicitate -
CS Medgidia ocupă în prezent locul al treilea în clasament, cu 11 puncte acumulate după nouă meciuri disputate în play-off-ul Diviziei A. Echipa își propune să își consolideze poziția și să rămână în lupta pentru promovare.
De cealaltă parte, CSM Odorheiu Secuiesc se află în subsolul clasamentului, pe locul șapte, având doar patru puncte obținute în opt partide jucate până acum. Meciul se anunță important pentru ambele formații, fiecare având obiective diferite în această etapă a competiției.