Handbalista română Eliza Buceschi a declarat, duminică, 13 decembrie, că meciul cu Ungaria, din Grupa principală II a Campionatului European din Danemarca, va fi unul dificil, dar, scăpate de presiune, tricolorele ar putea etala un joc mult mai bun.
- Publicitate -
„Suntem supărate că nu am reușit să câștigăm decât un meci, nu am reușit să jucăm mai bine, aşa cum ne-am dorit, însă încercăm să strângem rândurile și, până la ora meciului cu Ungaria, să arătăm mai bine. Cred că, în puținul timp care ne-a rămas, nu prea mai putem să punem lucruri la punct, dar cred că ar trebui să lucrăm mai mult la atitudinea pe care o avem.
Meciul cu Ungaria este unul între două echipe care nu au îndeplinit ce și-au propus atunci când au ajuns aici. Va fi un meci dificil și îmi doresc să arătăm mai bine decât am făcut-o până acum, pentru că, în acest turneu, dacă e să privim lucrurile real, cred că am jucat o repriză cu Polonia și una cu Norvegia.
Consider că nu mai avem nimic de pierdut. E clar că nu putem ajunge în primele șase echipe din Europa, așa cum ne-am dorit și, poate, cu această presiune luată de pe umerii noștri, vom fi mai degajate”, a declarat, pentru frh.ro, Eliza Buceschi.
Naţionala României nu mai are nicio şansă de a prinde Top 4, ceea ce i-ar fi adus calificarea directă la Campionatul Mondial din 2021.
Tricolorele va disputa următorul meci luni, 14 decembrie, contra Ungariei.