Handbal / Morten Soubak nu mai este antrenorul Dunării Brăila. „Îmi pare rău că nu am reuşit să performăm”

de Sorin MIHALACHE Marţi, 15 Februarie 2022 96
HC Dunărea Brăila și antrenorul echipei de handbal feminin, Morten Soubak, au hotărât de comun acord rezilierea contractului începând de marţi, 15 februarie. Noul antrenor va fi prezentat oficial miercuri, 16 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, au anunţat reprezentanţii grupării brăilene.
„A fost o plăcere să lucrez cu această echipă. Îmi pare rău că nu am reușit să performăm, chiar dacă înainte de Crăciun eram pe drumul cel bun, câștigând ultimele meciuri din 2021. Începutul anului 2022 a fost o mare provocare, unele jucătoare s-au accidentat, pe când altele s-au confruntat cu infecția SARS-COV2.
Urez atât fetelor, cât și clubului și suporterilor toate cele bune și succes. Toată stima!” a declarat antrenorul danez Morten Soubak.
De la începutul anului 2022, echipa a pierdut patru partide din ultimele cinci întâlniri, între care două pe teren propriu, cu SCM Craiova și Minaur Baia Mare, dar și în deplasările de la Dacia Mioveni și HC Zalău, acumulând numai trei puncte în Liga Naţională, îndepărtându-se considerabil de la obiectivul stabilit.
„Rezultatele din ultimele meciuri și modul în care s-a prezentat echipa în acest an ne-au obligat să luăm o decizie în acest sens.
Îi mulțumim lui Morten Soubak și îi urăm succes în continuare”, a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.
Foto: Facebook / HC Dunărea Brăila - Oficial 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei