Echipa masculină de handbal AHC Potaissa Turda a suferit un eşec sever, scor 21-45 (10-24), în partida cu IK Savehof (Suedia), disputată în deplasare, contând pentru prima manşă a turului întâi preliminar al EHF European League.
- Publicitate -
Pentru Potaissa, au marcat Gabriel Dumitriu 4, Luka Groff 3, Alexandru Ghivil 3, Teodor Pinţoiu 3, Janja Vojvodic 3, Roland Thalmaier 2, Huba Elemer Talas 2 şi Răzvan Pavel 1.
Suedezii au tranşat, practic, calificarea în favoarea lor, astfel că manşa secundă, programată în data de 3 septembrie, la Turda, va conta numai pentru statistică.
Foto: Facebook / AHC Potaissa Turda