Profitând de pauza de campionat, generată de participarea reprezentativei naționale la Campionatul Mondial, handbalistele de la CS Tomis Constanța efectuează un stagiu de pregătire montană, la Poiana Brașov. În absența antre-norului principal Dumitru Muși, plecat la lot, echipa este condusă de secundul Ion Pușcașu.
- Publicitate -
"Punem accentul în această perioadă pe pregătirea fizică, pe îmbunătățirea rezistenței. Până duminică, finalul de cantonament, fetele efectuează în fiecare zi câte două sau chiar trei antrenamente, în aer liber și în sala de forță. De acum, vom trage cu ochiul și spre Paris, pentru că de prestația naționalei va depinde și evoluția handbalului feminin românesc", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.
Echipa constănțeană va susține primul meci oficial abia pe 3 ia-nuarie 2008, de la ora 11, în Sala Sporturilor, contra Oțelului Galați, întâlnire contând pentru etapa a zecea a Ligii Naționale. Până atunci, conducerea clubului va mai per-fecta o serie de jocuri-școală, care vor avea loc, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii decembrie.