Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România - SUA 0-3, în Cupa Hopman Hănescu n-a jucat, tricolorii - pe ultimul loc

de Sorin MIHALACHE Vineri, 08 Ianuarie 2010 499 < 1 min citire
Echipa de tenis a României, formată din Victor Hănescu și Sorana Cârstea, a fost învinsă, ieri, de reprezentativa Statelor Unite ale Americii (John Isner și Melanie Oudin), scor 0-3, în ultimul meci al tricolorilor la Cupa Hopman.
Singurul meci care s-a disputat a fost cel dintre Sorana Cârstea și Melanie Oudin, a 45-a jucătoare a lumii, încheiat cu victoria americancei, scor 2-6, 3-6. Un singur break a făcut românca în cele 59 de minute ale meciului, pierzându-și, în schimb, serviciul de cinci ori.
Partida lui Hănescu cu Isner, dar și cea de dublu mixt au fost anulate, după accidentarea românului în întâlnirea cu Tommy Robredo. "Hăne" a decis să nu riște, mai ales că, de săptămâna viitoare, va juca în primul turneu ATP al anului, cel de la Auckland (Noua Zeelandă).
La Cupa Hopman 2010, România a învins, în prima zi, echipa Australiei, scor 2-1, dar a pierdut apoi, 0-3, duelul cu Spania, din pricina abandonului lui Hănescu, terminând pe ultimul loc în clasamentul Grupei A.
România a fost prezentă la Cupa Hopman după o absență de 12 ani. La ultima participare tricoloră, țara noastră a fost reprezentată de Irina Spârlea și Dinu Pescariu.
Taguri
Articolul anterior Echipele finanțate de administrația locală, cu securea deasupra capului
Articolul următor De sâmbătă, cursuri pentru formarea instructorilor cu specialitatea înot

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei