Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a fost învinsă, ieri, pe terenul celor de la HC Odorhei, cu scorul de 27-31 (13-17), într-un meci din etapa a XVlll-a din Liga Națională.
- Publicitate -
Este a treia înfrângere a sezonului pentru jucătorii pregătiți de Djordje Cirkovic, după cele suferite împotriva celor de la SCM Politehnica Timișoara (acasă, 25-26) și CSM București (deplasare, 24-28).
Primul sfert de oră al confruntării a aparținut în totalitate gazdelor, care au luat rapid un avans considerabil pe tabelă (10-4), pe fondul unui joc extrem de modest practicat de constănțeni. Chiar dacă poarta a fost închisă de către Dane Sijan, apărarea a fost cea care a tremurat din toate încheieturile. Gazdele au intrat la cabină cu un avans liniștitor de patru goluri, scor 17-13.
În partea secundă, HCDS a echilibrat partida, insuficient pentru a obține puncte. Ajutați de intervențiile oportune ale lui Sijan, dobrogenii au fost de numeroase ori în postura de a se apropia la două goluri, însă nu au reușit să marcheze. Aportul ofensiv al lui Dusko Celica a fost aproape de zero, pivotul Zoran Nikolic a fost "controlat" după bunul plac de apărarea adversă, iar aruncările interului dreapta Nikola Crnoglavac și-au atins destul de rar ținta. Veteranii George Buricea, Laurențiu Toma, Dalibor Cutura și Mladen Rakcevic au fost cei care și-au asumat întreaga responsabilitate pentru aruncarea la poartă. În final, HC Odorhei se impune cu 31-27 și se apropie la doar două puncte de locul secund, împărțit de către HC Dobrogea Sud (un meci mai puțin disputat) și AHC Potaissa Turda.
Golurile constănțenilor au fost reușite de Mladen Rakcevic 7, Laurențiu Toma 5, George Buricea 5, Dalibor Cutura 4, Nikola Crnoglavac 2, Ionuț Nistor 2, Predrag Vujadinovic și Dusko Celica.
În etapa următoare, joi, 16 februarie, HC Dobrogea Sud va juca tot în deplasare, împotriva celor de la HC Dunărea Călărași, echipă aflată pe locul 9 în clasament.