Vineri, 05 Iunie 2026

HC Dobrogea Sud va juca la Brăila, în Final Four

de Cuget Liber Miercuri, 10 Februarie 2016 222 < 1 min citire
HC Dobrogea Sud va juca la Brăila, în Final Four
Federația Română de Handbal a luat decizia ca turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin să se desfășoare, așa cum este normal, pe teren neutru, în acest sens gazdă fiind desemnată Sala Polivalentă "Danubius" din Brăila.
Dunărea Călărași, CSM București, Steaua București și HC Dobrogea Sud sunt cele patru echipe care vor lua parte la competiție.
După ce a învins două formații din Liga Națională, în optimi, la Constanța pe Potaissa Turda, scor 39-32, și în sferturi, în deplasare, pe HC Odorhei, cu 34-30, formația noastră se poate mândri că este singura echipă din Divizia A care a reușit calificarea în Final Four. 
Deși inițial fusese anunțat pe 13-14 aprilie, Final Four-ul Cupei României va avea loc în zilele de 16 și 17 aprilie, urmând ca tragerea la sorți a meciurilor să aibă loc chiar în prima zi a lunii aprilie, la ora 11.00, la sediul FRH.
De precizat că, la HC Dobrogea joacă și cel mai bun produs al handbalului masculin brăilean, George Buricea, care a plecat de la LPS Brăila către handbalul mare.
Taguri
Articolul anterior Deficitul balanței comerciale este în creștere
Articolul următor Anul a început cu creșteri de încasări pentru bugetele statului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei