Sâmbătă, 06 Iunie 2026

HCDS câștigă amicalul cu RK Struga. Urmează partida cu HC Buzău

de Mihai CHELEȘ Luni, 28 Ianuarie 2019 297 1 min citire
HCDS câștigă amicalul cu RK Struga. Urmează partida cu HC Buzău
HC Dobrogea Sud Constanța a reușit să se impună fără probleme, la Sala Sporturilor, împotriva celor de la RK Struga, scor 38-19 (20-8), în prima partidă amicală a sezonului. Chiar dacă diferența de valoare a fost una vizibilă, nu scorul a fost cel mai important aspect pentru antrenorii Zvonko Sundovski și Marko Isakovic. Aceștia au oferit oportunitatea tuturor jucătorilor de a evolua în această partidă, deoarece returul Ligii Naționale bate la ușă. 
"E o mare problemă atunci când te reunești în formație completă cu doar câteva zile înainte de reînceperea campionatului. Sunt binevenite astfel de teste, pentru că este mult mai benefic să repeți combinații în condițiile de meci. La antrenamente este cu totul altceva", a declarat George Buricea, pentru site-ul oficial al clubului.
Au revenit cu forțe proaspete, direct de la Campionatul Mondial, internaționalii Nikola Mitrevski, Velko Markoski și Zoran Nikolic. 
"Am terminat pe locul 15 la Mondiale, însă per total nu a fost prea bine. Acum suntem aici și toată energia o punem pentru HC Dobrogea Sud. A fost un test util și suntem pregătiți pentru a câștiga primul meci din campionat, din acest an", a declarat Nikola Mitrevski.
XXX
Mâine, de la ora 18, la Sala Sporturilor, HC Dobrogea Sud o întâlnește pe HC Buzău, în etapa a XV-a a Ligii Naționale.
Costul unui bilet de acces - 10 lei.
Taguri
Articolul anterior Ianis Hagi și Tudor Băluță, precontract cu Genoa?
Articolul următor Proiect pe 4 ani pentru rugby-ul constănțean. "Să ne unim forțele!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei