Vineri, 05 Iunie 2026

HCM, amicale de vară cu echipe din Germania și Ungaria

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 02 Iulie 2008 310 2 min citire
Handbaliștii de la HCM Constanța și-au reluat pregătirile în vederea ediției 2008 / 2009 a Ligii Naționale. Deși în formulă incompletă, vicecampionii au trecut repede la treabă, pentru că îi așteaptă o vară "încinsă", plină de evenimente.
Antrenorii HCM-ului, Vasile Stângă și Eden Hairi, au sunat goarna, iar echipa se va pregăti, până pe 12 iulie, la Constanța, într-un program de reacomodare la efort. Pe 12 iulie, handbaliștii vor efectua vizita medicală, la București, apoi va urma un cantonament de 12 zile la Bistrița, cu antrenamente în sală și fortificare fizică.
Tehnicienii pun accent pe joc, astfel încât vor fi perfectate o serie de meciuri amicale, în Ungaria și Germania, de fiecare dată în compania unor adversari puternici, de primă ligă. Până la startul de campionat, HCM va participa, în a doua jumătate a lunii august, la tradiționala Cupă a Mării Negre, organizată pe litoral.
"Mă bucur că am rămas la Constanța. Am la dispoziție un lot valoros, alcătuit din grupul compact care a contribuit la performanțele din ultimii ani, la care se adaugă jucătorii nou transferați. Sper să se finalizeze - fericit și cât mai curând - și negocierile cu alți doi sportivi. Ne așteaptă bătălii grele, atât în Liga Națională, cât și în Cupa Cupelor.
Îmi doresc să avem parte de un campionat curat, în care soarta titlului să se decidă pe teren, nu prin alte birouri", a declarat Vasile Stângă.
Tehnicianul spune că ar mai trebui acoperite posturile de coordonator de joc și inter dreapta, posibile soluții putând fi Alexandru Csepreghi, respectiv Daniel Mureșan, tineri jucători care au progresat foarte mult.
De la reunirea lotului, au lipsit doar internaționalii convocați la "dubla" de baraj cu Muntenegru, în urma căruia România s-a calificat la Campionatul Mondial 2009. Toma, Stănescu, Popescu și Timofte se vor alătura coechipierilor luni, 7 iulie.
"Reșița să-l ia pe Karabatic!"
Deși principalele adversare ale HCM-ului în lupta pentru titlu s-au întărit la rândul lor, directorul executiv al clubului de pe litoral, Nurhan Ali, spune că importantă va fi, în primul rând, evoluția constănțenilor.
"Nu mă interesează campaniile de achiziții ale Stelei sau Reșiței. Să-i ia pe Karabatic, pe Andersson, e treaba lor. Va fi un campionat dur, sper că și corect", a spus Ali.
Taguri
Articolul anterior Intercapital Invest climbs to top spot of active brokerages on BSE by deals in June
Articolul următor Un profesor de istorie a falimentat firma de construcții a tatălui său

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei