Joi, 04 Iunie 2026

Liga Națională de handbal masculin, etapa a 18-a HCM, condamnată la victorie

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 01 Martie 2008 306 1 min citire
Duminică, de la ora 11, la Sala Sporturilor, HCM Constanța pri-mește replica Odorheiului, într-o întâlnire din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Aflată pe locul secund în clasament, cu 25 de puncte (patru mai puțin decât lidera Steaua), formația antrenată de Vasile Stângă și Eden Hairi nu concepe un alt rezultat decât victoria, cerință obligatorie pentru a rămâne în lupta pentru titlu.
În tur, la Odorhei, tabela a indicat egalitate (25-25), punct pierdut care i-ar putea costa enorm pe constănțeni, astfel încât e de așteptat ca Laurențiu Toma și compania să își ia revanșa. Nu va fi, însă, o simplă formalitate, pentru că oaspeții, clasați pe poziția a șasea (20 p), nu au renunțat la obiectiv - calificarea în cupele europene.
Mult mai palpitantă se anunță a fi partida dintre CSM Medgidia (locul 5, 20 p) și UCM Reșița (locul 4, 21 p), programată duminică, de la ora 11, în Sala Sporturilor din municipiul de pe malul Canalului.
Echipa gazdă, pregătită de Ion Crăciun, dă piept cu una dintre reprezentantele României în "sferturile" Challenge Cup, condusă chiar de selecționerul Aihan Omer. Reșița vine pe litoral cu două "guri de foc", Butulija și Irimescu, handbaliști care au marcat împreună, în actuala stagiune, 218 goluri, dar tehnicianul Medgidiei a luat măsuri speciale pentru anihilarea acestora.
Celelalte partide ale rundei: CSM Oradea - Știința Bacău, Uztel Ploiești - Romvag Caracal, Pandurii Târgu Jiu - Bucovina Suceava, HC Minaur Baia Mare - Dinamo, Steaua - Poli Timișoara.
Taguri
Articolul anterior Bucharest Stock Exchange indexes start day mixed; European; Asian shares dive
Articolul următor Un cântăreț constănțean dă reprezentații de excepție în Italia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei