Liga Națională de handbal masculin HCM Constanța a trecut cu ușurință de CSM Ploiești

de Andrei ALDEA Luni, 19 Noiembrie 2012 225
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a învins fără probleme, ieri, la Sala Sporturilor, formația CSM Ploiești, scor 35-17 (14-9), într-o partidă contând pentru etapa a VIII-a a Ligii Naționale.

"Am întâlnit un adversar destul de slab, dar am avut o primă repriză mai puțin reușită. Mă bucur că am reușit în a doua repriză să luăm o diferență cât mai mare. Ne-a surprins apărarea avansată a oaspeților, dar mă bucur că am reușit să dăm goluri", a declarat extrema dreaptă a HCM Constanța, Laurențiu Toma. 
Etapa viitoare, elevii lui Zvonko Sundovski vor juca, miercuri, în deplasare, cu Știința Bacău. 
"Va fi un meci important, pe care trebuie să-l tratăm serios. Sunt două puncte care ne pot duce la o distanță confortabilă față de ei și de urmăritori. Sunt convins că vom face un meci bun. Sunt mari ambiții, cel puțin din partea lor, să câștige în fața noastră. Vom merge pregătiți și sperăm să câștigăm", ne-a mai spus Toma. 

Iată și celelalte rezultate ale etapei: Dinamo - CSU Suceava 22-30, CS Caraș Severin - Potaissa Turda 27-31, U Cluj - Știința Bacău 21-34, CSM București - Pandurii Târgu Jiu 22-23.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei