Naționala de handbal masculin își pregătește participarea la Campionatul Mondial HCM Constanța are opt jucători care așteaptă "viza" pentru Suedia

de Sorin MIHALACHE Luni, 20 Decembrie 2010 464
Jucătorii Mihai Popescu, Marius Stavrositu, Laurențiu Toma, Csike Onyejekwe, Daniel Mu-reșan, Marius Mocanu, Marius Sadoveac și Alexandru Csepreghi, de la HCM Constanța, au fost incluși în lotul de 28 al naționalei de handbal masculin a României, în vederea Campionatului Mondial de anul viitor, din Suedia. Din cei 28 (în rândurile cărora se regăsesc doi stranieri: Alin Șania, de la MT Melsungen, și Rareș Jurcă, de la Kadetten), doar 17 vor face deplasarea la competiție. Naționala antrenată de Vasile Stângă și Nicolae Munteanu s-a reunit încă de la începutul lunii decembrie, iar week-end-ul trecut, a susținut două meciuri amicale, la Poznan, în compania reprezentativei Poloniei. Sâmbătă, tricolorii au câștigat, scor 28-26 (14-14), revanșa fiind programată aseară, meci terminat după închiderea ediției. Echipa României mai are programate alte trei jocuri amicale la turneul din Elveția (7-11 ianuarie), cu naționala țării gazdă, Norvegia și Slovenia. Din Elveția, tricolorii vor face deplasarea direct în Suedia, la Campionatul Mondial, unde, în cadrul Grupei C, vor înfrunta, în ordine, Croația (14 ianuarie), Danemar-ca (16 ianuarie), Algeria (17 ianuarie), Australia (19 ianuarie) și Serbia (20 ianuarie).
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei