Sâmbătă, HCM Constanța a pierdut meciul din semifinalele Cupei României, competiție desfășurată la Baia Mare, în fața echipei HCM Minaur Baia Mare, scor 24-25.
- Publicitate -
Gazdele au intrat la pauză cu un avantaj de două puncte, scor 13-11, după o repriză în care s-au aflat tot timpul la conducere. La începutul celei de-a doua reprize, oaspeții au stabilit egalitatea prin reușitele lui Humet și Toma (13-13), apoi cele două echipe au mers umăr lângă umăr (15-15, 16-16, 17-17).
Baia Mare s-a desprins din nou la două puncte pe tabelă (19-17). Rakcevic (2) restabilește egalitatea (19-19). În minutul 52, Constanța trece pentru prima dată la conducere, după reușita lui Cutura (20-19). În următoarele două minute, Buricea și Humet măresc ecartul, 22-19.
A fost un final de meci în care tenisunea era ridicată la extrem. Ultimul gol al oaspeților a fost marcat de Buricea, în minutul 55, când conduceau cu trei puncte, 24-21.
Baia Mare a apăsat accelerația și au marcat de trei ori consecutiv pentru a restabili egalitatea. În ultimul minut al meciului, jocul se desfășura pe terenul Constanței. Gazdele au reușit să înscrie golul victoriei cu doar trei secunde înainte de finalul partidei. Astăzi, de la ora 14.00, se va disputa cea de-a doua semifinală între HC Odorhei și Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu. Mâine vor avea loc finala mică și finala mare. Meciurile vor putea fi urmărite pe Digi Sport 2.
În partida de astăzi, pentru Constanța au marcat: Humet: 8 goluri, Cutura 4, Rakcevic 4, Buricea 3, Toma 3, Vujadinovic 2.