HCM Constanța pleacă astăzi în Slovacia, pentru turul optimilor de finală din Cupa Cupelor, cu Tatran Preșov, meci care se dispută duminică, de la ora 18 (ora României).
- Publicitate -
"Trebuie să jucăm cu seriozitate și disciplină. Am observat că Tatran schimbă frecvent sistemul defensiv în timpul meciului. Ne dorim două victorii", a declarat antrenorul constănțenilor, Zoran Kurteș.
Meciul cu slovacii se anunță însă unul foarte dificil pentru HCM, slovacii venind din Liga Campionilor, unde au ocupat locul trei într-o grupă din care au mai făcut parte HSV Hamburg (Germania), FCK Handbold A/S (Danemarca) și Steaua Roșie Belgrad (Serbia).
HCM a disputat până acum două tururi în Cupa Cupelor, trecând în runda a treia de ABC de Braga (Portugalia), după 21-18 (acasă) și 28-24 (deplasare), și de KC Vive Kielce (Polonia), în runda secundă, după 21-27 (d) și 22-15 (a).
"Mergem în Slovacia să facem un joc bun și să câștigăm. Fiecare gol va conta. Însă, pentru a reuși, trebuie să avem o altă evoluție față de meciul cu CSM Medgidia", a tras un semnal de alarmă extrema dreapta Laurențiu Toma, care, alături de colegii săi, s-a aflat ieri la București, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului coleg de la Națională, Marian Cozma.
În partida cu CSM Medgidia, prima din returul întrecerii interne, HCM s-a impus, pe teren propriu, la limită și cu mari emoții, oaspeții fiind la un pas să dea lovitura.
Arbitrii partidei Tatran - HCM sunt polonezii Arkadiusz și Leszek Solodko, iar observator EHF a fost delegat Viktor Konoplyastyy (Ucraina).
Returul se joacă pe 22 februarie, cu următorii oficiali: Ales Veber, Damjan Janez Pangerc (Slovenia) - arbitrii, Panos Antoniou (Cipru) - delegatul EHF.